Playtech News Bytes: No More Ransom, tuneluri subacvatice și metalul mai tare decat titanul
Playtech News Bytes este un scurt rezumat video al celor mai importante știri din domeniile auto, tehnologie și știință. Urmăriți un episod nou în fiecare vineri.
Virușii de tip ransomware par a fi cea mai mare amenințare cibernetică de anul acesta. Odată intrați în calculator, aceștia blochează accesul utilizatorilor la fișiere folosind o parolă specială. Pentru a-și putea accesa din nou documentele, utilizatorii trebuiau să plătească sute de euro răscumpărare hackerilor, dar acum există o soluție gratuită. Mai multe companii, printre care Kaspersky și Intel, au lansat platforma NoMoreRansom. Acolo, cei cu dispozitive infectate pot găsi parolele speciale necesare deblocării conținutului și pot afla mai multe informații despre cum se pot proteja de alte eventuale atacuri. Toate detaliile despre platforma NoMoreRansom le găsiți pe site-ul Playtech.ro.
Fiordurile Norvegiei sunt spectaculoase, dar problematice pentru șoferii care trebuie să recurgă mereu la feriboturi atunci când plănuiesc să se deplaseze pe distanțe mai lungi. Construirea de poduri ar fi foarte dificilă, dar autoritățile norvegiene par să fi găsit o soluție. Până în 2035, guvernul ar putea construi tunele subacvatice susținute de pontoane plutitoare. Aceste tunele ar fi la o adâncime de 30 de metri, permițând navelor să treacă pe deasupra lor, iar proiectul ar costa aproximativ 25 de miliarde de dolari.
O cercetătoare de origine română de la Universitatea Rice din Houston a descoperit un nou tip de metal care este de patru ori mai rezistent decât titanul. Emilia Moroșan a condus echipa care a creat aliajul din titan și aur, aliaj care va putea fi folosit în implanturi medicale pe termen lung. De exemplu, momentan, implanturile în genunchi și în șold sunt înlocuite la fiecare 10 ani, dar aliajul descoperit de Moroșan va putea rezista mult mai mult. Toate detaliile despre noul metal le puteți găsi pe site-ul Playtech.ro.
Filmul pe care vi-l recomand săptămâna aceasta este Brigada Sinucigașilor. În această producție inspirată din benzile desenate, o echipă de răufăcători are sarcina de a salva planeta. Filmul se anunță distractiv și exploziv și merită o vizită la cinematograf doar pentru a-l vedea pe Jared Letto în rolul lui Joker.